Temperatura globală se calculează prin combinarea a milioane de măsurători: din stații meteo de pe uscat, de pe nave și geamanduri, din sateliți și din baloane. Datele sunt prelucrate și mediate, iar rezultatul se exprimă de obicei ca diferență față de o perioadă de referință. Un grad de diferență la nivel global pare mic, dar înseamnă o schimbare mare a energiei din sistemul climatic. Răspunsurile de mai jos explică pe rând cum și de ce.
Ce înseamnă „temperatura medie globală”?
Nu există un termometru care să măsoare planeta întreagă. Temperatura medie globală este o valoare calculată, care combină temperaturile din numeroase locuri, de la aerul de lângă sol la suprafața oceanelor, într-o singură cifră reprezentativă. Pentru că Pământul este foarte diferit de la un loc la altul, oamenii de știință nu lucrează cu temperatura absolută, ci cu abaterile față de o medie pe termen lung.
Este un indicator util, pentru că oferă o imagine de ansamblu asupra echilibrului energetic al planetei. Nu spune însă ce se întâmplă într-un anumit oraș sau într-o anumită zi.
Cum se adună datele?
Sursele sunt diverse. Stațiile meteorologice terestre înregistrează temperatura aerului de mai multe ori pe zi. Navele și geamandurile măsoară temperatura apei de suprafață din oceane, iar rețele de instrumente coboară mai adânc. Sateliții estimează temperaturile din atmosferă și de la suprafață pe baza radiației. Baloanele meteorologice completează imaginea cu măsurători de la diferite înălțimi.
Datele trebuie corectate pentru diverse situații: mutarea unei stații, schimbarea instrumentelor, orașele care cresc în jurul unei stații. Mai multe instituții de cercetare din lume calculează independent seriile de temperatură, cu metode diferite, iar rezultatele lor sunt foarte apropiate, ceea ce crește încrederea.
De ce se folosește „anomalia” și nu temperatura absolută?
Un termometru dintr-un oraș poate fi mai cald cu câteva grade decât unul din parcul de alături. Dacă am calcula direct media temperaturilor, schimbările în distribuția stațiilor ar produce erori. Anomalia, adică diferența față de media unei perioade de referință pentru fiecare loc, elimină mare parte din această problemă. Apoi anomaliile sunt mediate pe suprafața planetei. Astfel, rezultatul arată cu cât s-a schimbat temperatura, nu cât este ea în valoare absolută.
De ce contează un grad?
Un grad de creștere a mediei globale nu înseamnă că fiecare zi este cu un grad mai caldă. Înseamnă că întreaga planetă a acumulat o cantitate imensă de energie suplimentară, deoarece este vorba despre aer, ape, gheață și sol. Pentru comparație, diferența dintre o epocă glaciară și o perioadă caldă dintre glaciațiuni este de ordinul a câtorva grade ale mediei globale. Un grad poate deci să însemne diferențe mari în ghețari, în nivelul mărilor și în frecvența fenomenelor extreme.
Încălzirea nu este uniformă: unele regiuni, cum este Arctica, se încălzesc mai repede decât media. Pe uscat, creșterea este de obicei mai mare decât pe oceane.
Cum știm ce temperaturi au fost în trecut?
Măsurătorile instrumentale sistematice au început în secolul al nouăsprezecelea, deci pentru perioadele anterioare se folosesc indicii indirecte, numite proxy: inelele de creștere ale copacilor, bulele de aer din gheață, sedimentele din lacuri și oceane, coralii. Combinate, ele permit reconstituirea climei pe sute și chiar pe sute de mii de ani. Aceste reconstrucții arată că ritmul încălzirii actuale este neobișnuit față de variațiile naturale din ultimele milenii.
De ce uneori diferă cifrele de la o sursă la alta?
Instituțiile diferite folosesc perioade de referință și metode diferite, așa că cifrele absolute pot varia puțin. Esențial este însă că tendința este aceeași în toate seriile. Când citești o știre, verifică la ce perioadă de referință se raportează cifra: față de epoca preindustrială, față de o medie din a doua jumătate a secolului trecut sau față de ultimii ani. Fără acest context, două cifre aparent diferite pot descrie același lucru.
Cum se leagă măsurătorile de modelele climatice?
Măsurătorile spun ce s-a întâmplat, iar modelele climatice încearcă să explice de ce și să estimeze ce urmează în funcție de diferite scenarii. Modelele sunt testate pe date din trecut: dacă pot reproduce temperaturile deja înregistrate, au credibilitate mai mare pentru viitor. Pe larg, felul în care funcționează aceste modele este explicat în ghidul despre modelele climatice și previziunile lor.
Ce rol au oceanele în aceste măsurători?
Oceanele acoperă cea mai mare parte a planetei și absorb o parte importantă din căldura în exces. De aceea, temperatura apei de la suprafață și cea din straturile mai adânci este urmărită cu atenție. Geamandurile autonome care plutesc în oceane și măsoară temperatura și salinitatea la diferite adâncimi au îmbunătățit mult imaginea de ansamblu. Pentru că apa se încălzește mai încet decât aerul, schimbările din oceane reflectă tendințe pe termen lung, mai puțin influențate de variațiile de la o zi la alta.
Fenomene naturale, cum este El Niño, pot adăuga sau scădea temporar câteva sutimi de grad la media globală dintr-un an. Tocmai de aceea, tendința se judecă pe decenii, nu pe un an izolat.
Ce pot face, concret, cu aceste informații?
Informația nu e doar pentru specialiști. Înțelegerea modului în care se măsoară temperatura te ajută să judeci mai bine știrile, să faci diferența între o variație de la o zi la alta și o tendință pe termen lung și să nu te lași păcălit de afirmații care folosesc o singură cifră scoasă din context. Pentru casa ta, tendința generală contează în deciziile despre izolație, climatizare sau protecția împotriva căldurii.
Dacă vrei să înțelegi mai multe despre clima, energia și resursele care ne influențează locuințele, ghidurile publicate de Monitor24 sunt scrise pe înțelesul tuturor, fără jargon inutil. Iar când vezi o cifră despre temperatură, întreabă-te mereu: față de ce se compară, cine a măsurat-o și pe ce interval?
